Apartament Premium 2 Camere | Casa Nobel Residence | Coresi – Brașov |
Descriere
Regal Holdings vă prezintă un apartament deosebit cu 2 camere, situat în ansamblul rezidențial Casa Nobel Residence, una dintre cele mai apreciate comunități rezidențiale din zona Coresi – Brașov. Un avantaj major pentru investitori este faptul că apartamentul este în prezent închiriat, generând un venit lunar de 600 Euro, existând posibilitatea preluării contractului și a chiriașului actual. Astfel, noul proprietar poate beneficia de randament încă din prima zi, fără perioade de căutare a unui chiriaș sau costuri suplimentare de amenajare. Proprietatea beneficiază de o amplasare excelentă, într-o zonă aflată în continuă dezvoltare, la doar câteva minute de Coresi Shopping Resort, centre comerciale, restaurante, cafenele, spații de birouri, săli de fitness și multiple facilități urbane. Zona este extrem de căutată atât de chiriași, cât și de cumpărători, fiind una dintre cele mai dinamice piețe rezidențiale din Brașov. Apartamentul are o suprafață utilă de 50 mp, la care se adaugă un balcon de 4 mp, și este situat la etajul 3 din 4, într-un imobil modern, dotat cu lift Schindler. Compartimentarea este eficientă și practică: living open-space cu bucătăria, dormitor matrimonial cu dressing separat de 4 mp, hol și baie. Orientarea estică oferă lumină naturală plăcută pe parcursul dimineții, iar lipsa altor blocuri în față asigură intimitate și o priveliște aerisită. Construit în urmă cu aproximativ 7 ani, imobilul este realizat din cărămidă și beneficiază de izolație exterioară cu polistiren de 10 cm, tâmplărie PVC Salamander cu geam tripan și finisaje de calitate superioară. Apartamentul se vinde complet mobilat și utilat, exact ca în fotografii, fiind pregătit pentru mutare imediată sau pentru închiriere din prima zi. Dotările premium includ: • Aer condiționat Fujitsu • Rulouri exterioare electrice din aluminiu • Iluminat modern cu șine magnetice • Blat și contrablat din quartz • Baterii Kludi • Centrală termică Vaillant și calorifere din aluminiu • Bucătărie complet echipată cu electrocasnice Electrolux, AEG și Miele • Mașină de spălat rufe Electrolux și uscător Samsung • Televizor Samsung The Frame în living și Smart TV Samsung în dormitor • Canapea extensibilă Tandem • Pat Dalin cu somieră rabatabilă și spații generoase de depozitare • Saltea premium cu arcuri împachetate individual și topper cu spumă de memorie • Baie modernă cu duș walk-in, rigolă și coloană de duș Kludi Pretul include si un loc de parcare privat, un avantaj important atât pentru utilizarea proprie, cât și pentru închiriere. O proprietate ideală pentru cei care doresc să investească în Brașov, într-o zonă cu cerere ridicată pentru închiriere și cu perspective excelente de apreciere a valorii în timp. Comision cumparator: standard
Locație pe hartă
Tractorul, Brașov
Imobilul se află în zona marcată. Adresa exactă se comunică la vizionare.
Calculator de credit pentru acest apartament
Estimăm rata lunară pornind de la prețul acestui apartament. Modifică veniturile, avansul și perioada ca să vezi cum se schimbă diagnosticul.
- ·Gradul de îndatorare depășește 40%; băncile resping de regulă peste acest prag.
Ce plătești la notar pentru acest imobil
Peste preț mai vin onorariul notarului, TVA-ul și taxele de carte funciară. Le calculăm aici după grilele oficiale, ca să știi suma exactă înainte de a fixa data semnării.
Calculat pentru: Apartament Premium 2 Camere | Casa Nobel Residence | Coresi – Brașov |
echivalent 830.353 lei, la 5,2554 lei/EUR — curs orientativ
credit garantat cu ipotecă: 664.282 lei
Schimbă doar impozitul plătit de vânzător: 3% față de 1%.
- Onorariul notarului7.787 lei
- Onorariu contract de ipotecă1.942 lei
- TVA 21% la onorarii2.043 lei
- Intabulare (ANCPI)1.246 lei
- Extras de carte funciară pentru autentificare40 lei
- Înscrierea ipotecii în cartea funciară764 lei
- Onorariile din grilă sunt MINIME. Un notariat poate percepe mai mult, mai ales pentru dosare complexe — merită să ceri devizul înainte de a fixa data semnării.
- Dacă prețul din contract este sub valoarea din expertiza Camerei Notarilor („grila notarială"), toate taxele se calculează la valoarea din grilă, nu la prețul plătit.
- Prin lege, cheltuielile actului sunt în sarcina cumpărătorului dacă părțile nu convin altfel (Codul civil, art. 1.666). Împărțirea de mai sus e cea uzuală.
- Nu sunt incluse: comisionul agenției, taxele de registru percepute de unele notariate (câteva zeci de lei) și eventualele lucrări de cadastru, dacă imobilul nu e intabulat.
Estimare orientativă, calculată după grilele oficiale în vigoare (verificate la 07.08.2026). Devizul final îl stabilește notarul ales.